Află la ce să fii atent când construiești un gard din gabioane!

Un gard din gabioane este mereu o opțiune potrivită atunci când vrei să faci o împrejmuire, atât din perspectiva ușurinței de construire, cât și a aspectului. Versatilitatea acestui tip de gard constă și în multitudinea de materiale de umplere pe care le ai la dispoziție: piatră, roci calcaroase ori vulcanice etc. Contează mult și stilul de amenajare a curții, dar și modul în care vrei să integrezi noua construcție în peisajul arhitectonic al străzii pe care locuiești.

Deși pare facil și are o multitudine de avantaje, trebuie să știi că ridicarea unui gard din gabioane implică anumite provocări. 

Iată cele mai importante 5 aspecte de care trebuie să ții cont:   

1.    Terenul

Primul pas, înainte de a te apuca de ridicarea unui astfel de gard, este să verifici solul. Trebuie să știi faptul că un gard de gabioane este foarte greu, iar dacă terenul este moale, îmbibat cu apă sau mlăștinos, există riscul ca întreaga structură să se afunde în pământ. Ba mai mult, dacă terenul are o declivitate, chiar și redusă, există riscul ca acesta să se prăbușească. Asigură-te că terenul pe care vei construi este destul de solid pentru a menține greutatea gabioanelor. 

2.    Proximitatea față de trafic

Deși, aparent, nu are nicio legătură, apropierea față de drum sau banda de circulație poate avea efecte nocive asupra structurii gardului, din cel puțin două motive. În primul rând, un trafic intens, greu, va produce vibrații în gabioane. Materiale de umplutură, neavând o poziție fixă, se pot deplasa spre exterior, punând presiune pe plasa de sârmă, mai ales în cazul insuficienței tijelor de suport. De asemenea, în cazul nefericit al avarierii gardului în urma unui accident, vei fi nevoit să dai jos toată porțiunea de gard și s-o refaci de la zero, nu doar zona afectată.

3.    Dimensiunea materialului de umplere

Dimensiunea materialului de umplere conține atât o componentă estetică, cât și una de izolare/separare. O piatră de cu granulație mare va arăta puțin anacronic și va crea acele spații care-ți vor diminua gradul de intimitate și izolare față de factorii externi. De aceea, specialiștii în garduri recomandă o piatră de dimensiuni medii cuprinse între 10-15 cm, cum e cea de la Rotanis.ro. Intră chiar acum pe site-ul lor și vezi aici piatra pentru gard multicolor, dar și alte tipuri de piatră, pe dimensiunile potrivite unui astfel de gard. 

4.    Plasa de sârmă

Un alt aspect de cate trebuie să ții cont e plasa de sârmă. Fie că e simplă, dublu răsucită sau bordurată, aceasta trebuie să aibă o grosime capabilă să susțină greutatea materialului de umplere. Dacă plasa e subțire, iar gardul are o lățime de peste 30 cm, există riscul ca aceasta să se rupă, iar întreaga structură să se prăbușească sub propria greutate. 

                  5.    Stâlpii de susținere

La fel ca în cazul plasei, stâlpii de susținere au un rol foarte important. Pentru a asigura stabilitatea gabioanelor, aceștia trebuie să fie înfipți adânc în pământ și betonați. Specialiștii recomandă o dimensiune maximă de 2 metri între stâlpi.  

Și nu uita: chiar dacă ai respectat toți pașii de construire și ai depășit provocările ridicării unui astfel de gard, nu considera că treaba a fost finalizată! Deși un gard din gabioane are o garanție de câteva decenii, el trebuie inspectat în mod regulat, pentru a descoperi din timp anumite avarii. Este foarte important să le remediezi înainte de a degenera în probleme mai mari, care pot diminua considerabil integritatea construcției.

Sursa foto: Freepik.com