Uneori e frumos să te dai la o parte din drum …

Anii trec si perspectivele se schimba. Observam doar ceea ce suntem pregatiti sa vedem la un moment dat. Proiectul #apecurateasumate, sustinut de Aqua Carpatica, ne dezvaluie cum sa ne cunoastem si sa ne gestionam mai bine emotiile.

Astazi aflam mai multe despre cum se vad emotiile sau apele interioare in practica terapeutica, de la Nicola Hanefeld (BFRP practician certificat de terapie florala Bach):

„Când am început să lucrez ca BFRP, acum peste 20 de ani, am crezut că totul era despre remedii. De-a lungul anilor am ajuns să înțeleg că o consultație este mai puțin despre remedii și mai mult despre a oferi cuiva spațiu. În acel spațiu o persoană poate împărtăși ceea ce trăiește și eu pot încerca să înțeleg acele experiențe.

Învățăm formula „poveste, sentimente, remedii” atunci când ne antrenăm să fim practicieni – adică trebuie să auzim povestea și să înțelegem sentimentele înainte de a putea selecta remediile. Nu putem doar să selectăm remediile pentru situația în care se află persoana și să sărim un pas. Trebuie să ascultăm mai întâi povestea … și acolo trebuie să oferim spațiu oamenilor.

O femeie însărcinată, mamă a unui copil mic, a venit să mă vadă cu mulți ani în urmă. Primul lucru pe care l-a spus a fost că se simțea copleșită. Ca un nou practicant în acele zile, plin de noile mele cunoștințe, mintea mea a sărit peste pasul poveștii, a patinat peste emoție și a aterizat direct pe un remediu: „Ulm (Elm), asta e! Este remediul pentru când cineva se simte copleșit!”

Dar, în timp ce continua să vorbească, mi-am dat seama că nu se simțea copleșită în acest moment. În schimb, anticipa că poate să se simtă copleșită când se va naste al doilea copil, peste aproximativ patru luni. Remdediul ulm părea mult mai puțin sigur.

Am constatat – cu timpul – că avea un regim foarte strict. A făcut exerciții de gimnastică în fiecare zi, indiferent de cât de obosită era și a petrecut mult timp îngrijindu-se meticulos de casa ei. Asta i-a luat mult timp și știa foarte bine că, cu un nou copil, nu va putea să-și mențină rutina zilnică. Să aibă o casă curată era important pentru ea și  se simțea inconfortabil când totul nu era impecabil.

Știu că amestecul ei a ajuns să conțină Mar paduret (Crab Apple) și apa de izvor (Rock Water). Nu-mi mai amintesc dacă i-am recomandat si remediul Cretisoara (Mimulus), pentru frica ei de a se simți copleșită în viitor: dar nu acesta este scopul acestei povești.

Când aflăm despre remedii, putem să fim coplesiți de ele. Dar, ca practicanți, trebuie să le punem pe fundal dacă vrem să fim ascultători empatici și atenți. Când mintea mi-a sărit la remediul ulm (Elm) la începutul acelei consultații, eram „acolo” – cu gândurile și ideile mele și, în special, cu cunoștințele mele despre remedii. Am învățat de-a lungul anilor cum să mă las deoparte. Acum îmi place ideea de a oferi spațiu și de a rămâne într-un mod liniștit și receptiv. Uneori e frumos să te dai la o parte din drum.” – Nicola Hanefeld

Evenimentul lunar “Ape curate asumate”, sustinut de Aqua Carpatica, este organizat de Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro) in parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro).