Procrastinarea și inteligența emoțională: o relație mai profundă decât pare

femeie care pierde timp

Amânarea lucrurilor importante nu e neapărat un semn de lene sau de lipsă de disciplină, așa cum suntem tentați să credem. Procrastinarea apare adesea dintr-un conflict interior pe care nu-l recunoaștem imediat: ne e frică de eșec, ne simțim copleșiți sau ne lipsesc resursele emoționale pentru a porni. Cu alte cuvinte, nu este doar despre ce avem de făcut, ci despre cum ne simțim în fața acelui lucru.

Aici intervine inteligența emoțională – capacitatea de a ne observa, înțelege și gestiona emoțiile. Când suntem conștienți de stările noastre și știm să le numim, devenim mai capabili să răspundem în loc să reacționăm. De exemplu, dacă îți dai seama că amâni pentru că te simți nesigur, poți lucra direct cu acel sentiment (poate cerând ajutor sau fragmentând sarcina) în loc să te critici pentru că n-ai început încă.

Ce legătură este între ele, mai exact?

Procrastinarea apare frecvent atunci când nu știm cum să gestionăm emoțiile inconfortabile legate de o anumită activitate scrie trans-formare.ro. Poate fi vorba de anxietate (”dacă nu-mi iese bine?”), perfecționism (”trebuie să fie impecabil”), vinovăție (”ar fi trebuit să termin deja”) sau chiar plictiseală. Dacă nu ne dăm voie să simțim aceste lucruri sau să le înțelegem, ne vom refugia în activități mai plăcute sau mai sigure emoțional – scroll-ul pe telefon, curățenia compulsivă, „doar un episod” pe Netflix.

Inteligența emoțională ajută tocmai aici: prin conștientizarea emoțiilor și reglarea lor, ne oferă spațiu interior pentru acțiune. Un om cu o inteligență emoțională bine antrenată nu e imun la procrastinare, dar își dă seama mai repede ce o provoacă și acționează cu mai multă claritate. În loc să se certe pe sine, se întreabă: ”Ce am nevoie acum ca să pot începe?”. De multe ori, răspunsul nu este „mai multă voință”, ci poate un pic de susținere, o pauză reală sau o reconfigurare a așteptărilor.

Cum poți folosi inteligența emoțională ca să ieși din bucla amânării

Un prim pas este să recunoști că amânarea nu este un defect, ci un semnal. Te poți întreba sincer: Ce încerc să evit, de fapt? Sau: Ce simt când mă gândesc la această sarcină? Poate apare rușine, poate e doar oboseală. E important să nu judeci, ci doar să observi. Apoi, îți poți propune mici acțiuni care să te ajute să avansezi fără să te împingi forțat – uneori, simplul fapt că îți spui ”încep cu 5 minute” face toată diferența.

Procrastinarea nu dispare peste noapte, dar prin antrenarea inteligenței emoționale putem reduce impactul ei în viața noastră. Când ne tratăm cu mai multă blândețe și curiozitate, descoperim că nu e nevoie să ne forțăm mereu ca să ne mișcăm înainte. Uneori, e suficient să ne ascultăm cu atenție și să facem un pas mic, dar autentic.