Mentenanță la tine acasă – Ce trebuie să verifici periodic în locuința pentru siguranța ta și a familiei

Atunci când achiziționezi o locuință se presupune că toate aparatele  electrice și electrocasnicele sunt noi și funcționează la parametri normali. Centrala termică, aragazul, țevile de apă și instalația de curent sunt câteva dintre elementele ce necesită o verificare atentă din când în când. Însă ca să îți dai seama cum stă treaba cu acest tip de mentenanță, te invit să citești rândurile următoare și chiar să îți faci o listă cu ceea ce ai de făcut, dacă până acum ai omis aceste aspecte.

Ce trebuie să verifici periodic în casă și cum să eviți eventualele probleme

  • Centrala termică se verifică periodic

În funcție de modelul centralei termice pe care îl ai acasă și contractul cu compania de mentenanță, aceasta se poate verifica fie o dată pe an, fie o dată la doi ani. Un tehnician cu experiență știe ce are de făcut, iar dacă centrala funcționează pe gaz, se va verifica, în primul rând, dacă există scurgeri de gaze. 

Presiunea ar trebui să fie în parametri, iar tehnicianul este cel care verifică acest lucru, punând în funcțiune fiecare robinet de apă la maxim. În cazul în care specialistul observă că există defecte sau centrala ar trebui înlocuită pentru că are mulți ani în spate, poți opta pentru o consultanță pentru instalații termice, precum sunt cele oferite de către cei de la Fli.ro.

  • Cum se verifică instalația electrică și când?

În principiu, dacă este bine montată, instalația electrică ar trebui să dăinuiască în timp. Cum cablurile sunt ascunse în pereți, prizele și întrerupătoarele sunt la vedere, iar acestea pot fi verificate de un electrician. Dacă există arc de curent electric acesta se poate detecta și repara pentru a evita un posibil incendiu. 

Ceea ce îngrijorează destul de mult un electrician este umiditatea din casă și felul în care sunt izolate cablurile, mai ales într-o încăpere precum baia. Se recomandă apelarea la un electrician cu experiență la prima îndoială pe care o ai în ceea ce privește circuitul electric în casă și elementele componente.

  • Țevile de apă se pot fisură în timp

Instalațiile sanitare sunt fabricate în așa fel încât să nu dezvolte probleme pentru foarte mulți ani. Însă, inevitabil, apar și situații neprevazute. Țevile de apă caldă și apă rece de la baie și bucătărie suportă o presiune destul de mare și sunt utilizate în fiecare zi. Pe de altă partea, din cauza depunerilor de mizerie și a blocajelor de pe circuit, acestea se pot fisura la un moment dat.

Însă, cel mai bine este ca întregul circuit să fie verificat periodic și întreținut. Poți folosi produse speciale pentru curățarea și eliminarea reziduurilor de pe țevi și de asemenea poți apela la un specialist cu experiență în echipamentul sanitar care să facă probele necesare.

Așadar, este recomandat să ții cont de sfaturile de mai sus în ceea ce privește mentenanța echipamentelor și sistemelor din locuință. De cele mai multe ori se pot evita probleme precum incendiile apărute instant din cauza circuitului electric defectuos sau a scurgerilor de gaze, fix când te aștepți mai puțin.

Sursă foto: Pexels.com