TOP 4 pași esențiali în rutina ta zilnică, indiferent de tipul de ten 

Rutina zilnică a tenului este importantă, mai ales pe termen lung. În prezent, există numeroase variante, cum ar fi în funcție de vârstă, tip de ten și probleme ale tenului. De aceea, ce va funcționa pentru prietena ta ca rutină zilnică de îngrijire s-ar putea să nu funcționeze deloc pentru tine. 

Este esențial să înțelegi nevoile tenului tău și mai ales că ele se pot schimba în funcție de anotimp, vârstă sau de afecțiunile medicale pe care le ai. Cu toate acestea, există câțiva pași esențiali în orice rutină. 

Iată 4 pași necesari în rutina oricărei persoane

  • Demachierea/Curățarea 

Demachierea tenului este primul și cel mai important pas al rutinei. Orice ai pune pe ten, dacă nu este curățat în prealabil poate face mai mult rău decât bine. Indiferent dacă porți sau nu machiaj, este nevoie să îți cureți tenul. 

În cazul în care porți machiaj, este nevoie să utilizezi un demachiant potrivit. Dacă machiajul purtat este în cantități mari sau rezistent la apă, fii atentă să folosești un demachiant pe bază de ulei, ca să fii sigură că impuritățile sunt eliminate. În acest caz este nevoie să folosești ulterior un cleanser pe bază de apă, ca să elimini și reziduurile demachiantului pe bază de ulei. 

Cea mai bună metodă este cea de dublă curățare, adică demachiere și apoi curățare. Există demachiante care pot face ambele acțiuni simultan. De exemplu, poți alege un gel de curățare pentru față APRIVE de pe 24beauty.ro pentru a elimina machiajul și impuritățile dintr-o singură aplicare. După demachiere tenul tău va fi pregătit pentru următorii pași. 

  • Exfolierea

Exfolierea este un pas important pentru a te asigura că ingrediente active din cosmeticele aplicate ulterior au efectul scontat. Desigur, termenul de exfoliere este unul general. El poate însemna simpla aplicare a unui toner cu ingrediente ușor exfoliante sau un peeling chimic puternic. 

În funcție de tipul de ten și nevoile acestuia, exfolierea poate fi zilnică sau săptămânală. Nu sunt indicate exfolierile mecanice, ce conțin particule dure, deoarece pot provoca leziuni foarte fine și insesizabile cu ochiul liber, dar care pot sensibiliza tenul în timp. 

Alege să exfoliezi tenul cât mai puțin sau odată la câteva zile cu compuși activi, precum acid glicolic, mandelic sau salicilic, dar în concentrații mici. 

  • Tratarea problemelor 

Acest pas este personalizat, însă trebuie să existe în orice rutină. În funcție de problemele sau de nevoile tenul tău, alege tonere, seruri sau creme cu compuși activi potriviți. 

De exemplu, dacă ai un ten gras sau mixt, cu pori dilatați, poți alege un ser cu niacinamide și zinc sau extract de castravete. Dacă ai pete pigmentare, alege un ser cu vitamina C sau retinol. Pentru un ten uscat, sunt indicate serurile cu acid hialuronic și pentru unul sensibil un ser cu ceramide pentru refacerea barierii pielii. 

Orice ai alege să folosești, acordă atenție concentrației de compuși activi, pentru că o concentrație mai mare nu înseamnă neapărat rezolvarea mai rapidă a problemei. 

  • Protecția solară 

Ultimul pas înainte de machiaj trebuie să fie aplicarea de protecție solară. Chiar dacă soarele nu este puternic, razele ultraviolete pot afecta tenul. 

Sunt indicate cremele cu factor de protecție solară 30 sau 50, pentru a te asigura că tenul este cu adevărat protejat. Indiferent de tipul de ten, protecția solară trebuie să existe în rutina ta. 

Așadar, urmează cei 4 pași esențiali în rutina zilnică de îngrijire a tenului tău. Cei mai importanți sunt demachierea corespunzătoare și aplicarea de protecție solară. Exfolierea și tratarea problemelor completează armonios o rutină simplă, dar eficientă pentru orice tip de ten. 

Sursa foto: unsplash.com